Prefectul judeţului a participat în această dimineaţă la inaugurarea şcolii pentru clasele I-IV din satul Racovăţ, comuna Pomârla, imobil reabilitat graţie fondurilor acordate de Comandamentul European al Armatei SUA. Finanţatorii au fost reprezentaţi la eveniment de Colonelul Glenn K. Lawson, Şeful Biroului SUA de Cooperare în Domeniul Apărării şi Maiorul William Spurlock, Ofiţei Relaţii Bilaterale, din cvadrul ambasadei Statelor Unite, împreună cu Corina Negoiţă, Managerul Programului de Asistenţă Umanitară.
Întâmpinaţi de oficialităţi locale, dar şi de copiii adunaţi în curtea şcolii, oaspeţii şi, totodată, binefăcătorii satului Racovăţ, au ascultat cele două imnuri naţionale, dar nu înainte de a gusta din colacul impresionant pregătit de primărie.
Clădirea, menită a fi închisă în urmă cu câţiva ani din cauza condiţiilor improprii procesului didactic, este acum dotată cu toate utilităţile şi are două săli de clasă, pentru copiii de şcoală dar şi pentru cei de vârsta grădiniţei.
Tăierea pamblicii se va repeta şi în satul Sarata Basarab din Hăneşti, unde aceeaşi finanţatori vor fi tot astăzi prezenţi pentru inaugurarea unei alte şcoli.
„Aşa cum Thomas Jefferson spunea nu este nicio altă fundaţie mai sigură pentru libertate şi fericire decât aceea a educaţiei. De aceea este important acest proiect pentru noi. Pentru că reprezintă libertatea şi fericirea copiilor. Reprezintă viitorul ţărilor noastre”, a declarat Colonelul Lawson.
În acelaşi context prefectul Costică Macaleţi a înmânat oaspeţilor albume de prezentare a judeţului Botoşani, adâugând că “Acest obiectiv, ca şi altele care au mai fost realizate în ultimii ani în judeţul nostru prin grija şi efortul Ambasadei SUA, este dovada unui profund spirit umanitar. Sunt convins că, dincolo de recunoştinţa noastră, în calitate de beneficiari, dincolo de imensa bucurie a copiilor care vor învăţa aici, vor rămâne peste ani sentimentele frumoase de preţuire şi prietenie, punţi de legătură care vor consolida relaţia de colaborare pe care o avem în prezent.”
Nu este vorba despre nicio pomana din partea americanilor.
Daca veti cauta pe harta localitatile: Racovat si Sarata-Basarab veti putea observa ca acestea se gasesc la granita cu Ukraina si cu Moldova!
Intrebarea ar fi, de ce tocmai in aceste localitati de frontiera au fost renovate scoli, oare nu sunt scoli de renovat si in alte parti, mai indepartate de frontiera ?
Raspunsul este simplu, americanii sunt interesati de monitorizarea acestor zone de frontiera iar chestia cu scolile este de fatada!
Americanii stiu doar sa ia, nu dau nimic de pomana!
Cenzurati, cenzurati si iar cenzurati!