Guvernul a adoptat , miercuri, o hotărâre privind acordarea de ajutoare de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii. Actul normativ urmăreşte susţinerea IMM-urilor în vederea realizării de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă.
Ajutoarele de minimis se acordă IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 de euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 de euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier.
Prin noua schemă de ajutor se introduce condiţia de a crea până la finalizarea investiţiei şi de a menţine pe o perioadă de minimum 3 ani după aceea:
• 7 locuri de muncă, din care cel puţin 3 pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni în cazul unui ajutor de minimis de la 100.000 de euro până la 200.000 de euro inclusiv
• 5 locuri de muncă, din care cel puţin 2 pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele 3 luni în cazul unui ajutor de minimis de până la 100.000 de euro inclusiv
Hotărârea se aplica ajutoarelor acordate întreprinderilor din toate sectoarele cu excepţia celor prevăzute in Art. 1 alin. 1 din Regulament, astfel:
· Ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea in sectoarele pescuitului si acvaculturii reglementate de regulamentul (CE) nr 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comuna a pieţelor in sectorul produselor pescăreşti si de acvacultura
· Ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia primara de produse agricole astfel cum sunt enumerate in Anexa 1 la Tratatul de constituire a Comunităţii Europene denumit in continuare Tratat
· Ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea in transformarea si comercializarea produselor agricole astfel cum sunt enumerate in Anexa I la Tratat atunci când valoarea ajutorului este stabilita pe baza preţului sau a cantităţii produsului in cauza achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţa de întreprinderile în cauză
· Ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în transformarea si comercializarea produselor agricole astfel cum sunt enumerate in Anexa I la Tratat atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţiala sau integrala către producătorii primari
· Ajutoarelor destinate activităţilor legate de exportul către ţări terţe sau către state membre ale UE, respectiv ajutoarelor legate direct de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării si funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export
· Ajutoarelor subordonate folosirii mărfurilor autohtone in locul celor importate
· Ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea in sectorul cărbunelui in sensul Regulamentului (CE) nr 1407/2002 al Consiliului din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui
· Ajutoarelor pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri acordate întreprinderilor care efectuează transport rutier de mărfuri in numele terţilor
· Ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate in dificultate Pe lista întreprinderilor care beneficiază de ajutorul de minimis se afla si cele care au ca domeniu de activitate sportul, învăţământul şi cercetarea.