Fostul preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL Botoşani, Sergiu Zvâncă, a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei municipale a Partidului Ecologist Roman. Decizia aparţine Biroului Permanent Judeţean al PER, la propunerea făcută de reprezentanţii filialei Botoşani a PER.
„Interimar, pentru că statutul partidului spune foarte clar că are timp trei luni de la numirea interimatului de a declanşa conferinţa municipală. Abia din momentul acela, dacă conferinţa îl validează, va deveni preşedinte„, a declarat, marţi, prim-vicepreşedintele PER, Cristian Manolache, care a declarat, la Botoşani, că se află într-un „maraton de reorganizare a PER”
Sergiu Zvâncă a spus că această funcţie presupune o răspundere enormă.
„Cuvântul de ordine pe care l-am stabilit cu cei care ar dori să intre în Biroul local este <echipă>. Practic, obiectivele din perioada imediat următoare sunt: organizare, organizare şi iar organizare, pentru a avea reprezentanţi în fiecare secţie de votare. Ne-am propus să facem demersuri pe lângă organizaţia judeţeana, în vederea obţinerii unui sediu al partidului pe municipiu. Cred că doar noi şi UDMR nu avem sediu în Botoşani„, a afirmat Zvâncă.
FELICITARI,SERGIU!!POATE NU DAI SI AICI DE UN ALT ,,OIER”SINCERITATEA nu e prea buna in politica,mai ascunde-ti gandurile.Am facut echipa buna la PNL dar cei apropiati lui au ,, ciripit”sa-si capete ei un loc.SUCCES!!