Un batran de 86 de ani a sesizat oamenii legii cu privire la un furt care a fost comis in locuinta sa. Postul de Poliție Păltiniș a fost sesizat de către C. H. de 86 ani, din comuna Păltiniș, cu privire la faptul că în cursul lunii aprilie 2013, persoane necunoscute i-au sustras din locuință o sumă de bani. Cercetările efectuate de poliţişti au condus la identificarea lui Ilie M. de 51 ani, din aceeasi comuna, ca fiind principalul suspect de comiterea faptei reclamate.
În fapt, s-a stabilit că suspectul (care, de ami mult timp, îl ajuta pe reclamant la treburile din gospodărie), la sfârșitul lunii aprilie 2013, a intrat în locuința părţii vătămate şi, dintr-un dulap aflat în una din camere, a sustras o sumă de bani. Mai mult, în dimineața de 11 mai, văzând că partea vătămată s-a sesizat despre comiterea furtului și că intenționează să anunțe organelor de poliție, Ilie M. a aruncat sub o masă, în bucătăria locuinţei, o parte din banii sustraşi, încercând să convingă partea vătămată că nu a fost victima vreunei infracţiuni. Procedând la numărarea banilor, reclamantul a constatat însă că aceştia constituie doar o parte din suma sustrasă, motiv pentru care a sesizat organele de poliție. Politistii efectueaza cercetari fata de Ilie M, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând a se propune soluție procedurală.