Un botoşănean a rămas fără ureche după ce a fost muşcat de Rotweilerul pe care îl considera cel mai bun prieten al său. Bărbatul, de aproape 40 de ani, a ajuns, miercuri la spital cu urechea în mână, ca urmare a muşcăturii patrupedului din casă.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean, bărbatul era foarte ataşat de câine şi petrecea foarte mult timp alături de el. Miercuri, însă, câinele la muşcat de ureche, iar lobul acesteia a fost lăsat în curte.
Victima ar fi povestit cadrelor medicale că tot câinele este cel care i-a adus bucata de urece înapoi stăpânului său. Ulterior, bărbatul a luat-o, a ajuns la Urgenţe cu ea, iar medicii i-au cusut-o, cu şanse foarte mari de a se regenera.