Concursul de titularizare va fi organizat anul acesta doar într-un singur centru de examen. Decizia a fost luată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, centrul de examen fiind stabilit la Colegiul Naţional „A.T.Laurian”. Anul trecut, concursul a avut loc fie în centre de examen, fie la nivelul şcolilor.
„Toate unităţile de învăţământ din judeţ sunt afiliate. Va fi un singur centru, pentru că subiectele sunt la nivel naţional şi ne-am organizat împreună cu directorii, care ne-au solicitat acest lucru. Ideea a fost salutată şi de Ministerul Educaţiei. Sunt şi alte judeţe care au procedat la fel„, a spus Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ.
Proba scrisă a concursului va avea loc pe 30 iulie, după ce în lunile mai-iunie au loc probele practice şi inspecţii la clasă.
Sa va fie rusine. Puneti oamenii pe drumuri, va ganditi ca au prea multi bani???!