Ţurcanu dă un ultimatum guvernanţilor: Dacă până pe 30 mai nu va fi dată o hotărâre privind reabilitarea drumurilor, vom declanşa un protest

turcanu costum popular1Preşedintele Consiliului Judeţean nu renunţă la ideea de a organiza un protest pentru a sensibiliza guvernanţii să aloce bani pentru reabilitarea a două drumuri naţionale din judeţ, Botoşani-Suceava şi Botoşani-Tg. Frumos. El a declarat, marţi, că aşteaptă până pe 30 mai un semnal de la guvernanţi privind alocarea de fonduri în acest sens, în caz contrar va ieşi în stradă. Florin Ţurcanu nu ţine cont nici de spusele ministrului delegat pentru Relația cu Parlamentul, Mihai Voicu, care a declarat la Botoşani că nu se impun astfel de proteste.

Eu nu am şefi. Şefii mei sunt alegătorii. Cetăţenii judeţului Botoşani sunt şefii mei. Pe linie de partid am şefi şi îi respect atât cât hotărârile pe care ei le transmit sunt conform statutului, însă, pe linie de administraţie, eu sunt şeful meu. Dacă am până pe 30 o hotărâre în care ne spune negru pe alb că drumurile vor fi reabilitate, nu va fi o problemă. Nu vreau să fac spectacol şi invit toate partidele politice alături de noi. Nu vrem noi, liberalii, să atragem voturi pe necazurile altora„, a mai spus Ţurcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *