Membrii organizaţiilor locale PSD, OFSD şi TSD Dorohoi au desfăşurat, joi, o acţiune de ecologizare pe Dealul Polonic. Acest moment s-a dorit a fi un prilej de socializare, de conştientizare a opiniei publice cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător şi nu în ultimul rând sărbătorirea prin acţiuni sociale a zilelor de 1 Mai – Ziua Muncii si 2 Mai – Ziua Tineretului. La acţiune au participat peste 50 de persoane, care au strâns o cantitate de peste 500 de kg de deşeuri.
Iniţiativa social-democraţilor dorohoieni se înscrie în linia acţiunilor organizate la nivel naţional, prin înlocuirea întâlnirilor la mici şi bere cu organizarea de evenimente cu impact real în viaţa de zi cu zi a localităţilor, prin care vrem să arătăm că suntem alături de oameni şi că ne pasă de mediul în care trăim.
Remarcând rezultatul vizibil al acţiunii de ecologizare, cei prezenţi şi-au exprimat dorinţa de a coopta cât mai multe personae, chiar şi neafiliate politic, pentru a repeta astfel de iniţiative.