Spitalul din Saveni a primit în preajma sărbătorilor de Paști o importantă donație de ceaiuri, obiecte de lenjerie și prosoape, destinate bolnavilor internați în această unitate sanitară.
Acțiunea, desfășurată sub sloganul „Bucuria de a dărui”, a fost iniţiată de filiala Săveni a Partidului Forţa Civică, condusă de chimistul Mirela Saucă.
„Cunoaștem foarte bine condițiile din spitale și de nenumarate ori am văzut deznadejdea din ochii bolnavilor săraci care, pe langă suferința datorată bolii, sunt nevoiți să suporte și umilința de a îmbrăca articole de lenjerie rupte, decolorate și de multe ori nepotrivite ca mărime. Asta pentru că atât le poate oferi unitatea medicală. Intenția noastră a fost aceea de a asigura acestor bolnavi, fără posibilități financiare, un minim de decență și confort. Timp de o luna şi jumătate am derulat o campanie de colectare a unor obiecte de uz personal, pijamale şi prosoape, pe care le-am donat Spitalului Saveni”, a declarat Mirela Saucă, coordonatorul acestei acţiuni caritabile.
Aceasta a ţinut să multumească celor care au sprijinit această acţiune, în mod deosebit unor oameni de afaceri care au dorit să rămână anonimi. Odată cu obiectele amintite, spitalului din Săveni i s-a donat şi o importantă cantitate de ceaiuri.
„Nu este de ajuns doar să criticăm, putem aduce chiar noi schimbarea de care avem nevoie cu toții. Trebuie doar să ne implicăm, să demonstrăm că ne pasă”, a mai adăugat Mirela Saucă.
Partidul Forţa Civică intenţionează să organizeze şi alte acţiuni caritabile sub sloganul „Bucuria de a dărui”.