PDL-iştii botoşăneni vor prezenta, în luna iunie, un bilanţ al guvernării locale, la un an de mandat. Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani, a declarat că „Cartea neagră a guvernării USL” va fi prezentată şi la nivel central.
„Şi la nivel local vom spune ce s-a întâmplat în ultima perioadă, iar peste o lună de zile vom prezenta şi Cartea neagră a guvernării USL la nivel local. Eu consider că un an de zile a fost suficient pentru oricine, chiar dacă se pricepea sau nu, să înveţe şi să vină cu soluţii viabile pentru judeţul şi oraşul nostru şi cu proiecte, aşa cum au promis în campaniile electorale. Este foarte uşor să promiţi câte în lună şi în stele, dar foarte greu să faci„, a spus Flutur.
Preşedintele PDL Botoşani susţine că la un an de la guvernare, USL-iştii botoşăneni nu au făcut mai nimic la nivel local din promisiunile electorale.