Un tânăr de 20 de ani a chefuit până nu a mai ştiut de el, după care a urcat la volanul unui autoturism şi a provocat un accident. Luni, Postul de Poliție Corni a fost sesizat de către A. D. din satul și comuna Corni, despre faptul că în noaptea de 28 spre 29 aprilie, în jurul orei 01.00, pe drumul sătesc ce trece prin fața locuinței sale s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia au fost distruse capetele din beton ale podețului care face accesul în curtea locuinței.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, poliţiştii au identificat pe sol elemente de caroserie despre care ulterior s-a stabilit că aparţin unui autoturism de culoare albă.
Continuarea investigaţiilor a condus la identificarea şi depistarea autoturismului (despre care s-a stabilit că este înmatriculat în Irlanda ), pe raza localităţii Corni, proprietarul acestuia fiind Florin M. de 20 ani, din comuna Vorona, judeţul Botoșani.
Şoferul a fost condus la sediul Postului de Poliție Corni, unde, cu ocazia audierii, a declarat faptul că în data de 28 aprilie și-a sărbătorit ziua numelui, prilej cu care a consumat împreună cu mai mulți tineri băuturi alcoolice, dar nu își amintește dacă a condus sau nu autoturismul proprietate sau dacă l-a împrumutat cuiva.
De asemenea Florin M. a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aspect confirmat de verificările efectuate de poliţişti.
Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto, fără încuviințarea organelor de poliție, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.
În cauză continuă cercetările, iar la finalizarea acestora se va propune soluție procedurală.