Un deținut încarcerat la începutul acestui an în Penitenciarul Botoşani a decedat, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Judeţean. Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz de încredere, iar de pe 8 ianuarie 2013 se afla în spatele gratiilor.
Stan Istrate a fost internat, joi, în spital după ce a suferit un accident vascular cerebral, iar sâmbătă la ora 4.14 a murit.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au declanşat o anchetă „pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul”.
„În cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei, urmând a fi solicitate documentele medicale atât de la Spitalul Judeţean „Mavromati” Botoşani, cât şi de la Penitenciarul Botoşani”, se arată într-un comunicat al Parchetului.