Un nou sindicat implicat în apărarea drepturilor angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne a apărut la Botoşani. Este vorba de Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, care a înfiinţat ieri primul Birou Teritorial în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.
La eveniment au participat preşedintele SNAP, Iulian Surugiu, şi prim-vicepreşedintele sindicatului, Constantin Mandache, originar din comuna Păltiniş (jud. Botoşani). Organizaţia numără 150 de membri, în principal agenţi din cadrul structurilor teritoriale, preşedinte fiind desemnat Sandu Horodincu.
„Celelalte organizaţii sindicale sunt conduse numai de ofiţeri, care nu au acceptat niciodată ca agentul de poliţie să ajungă la masa ministrului să-şi negocieze singur drepturile, ci doar prin intermediari”, a spus preşedintele SNAP, Iulian Surugiu.
Sursa: Monitorul de Botoşani