Sâmbătă, 27 aprilie, 30 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor executa misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia procesiunilor de Florii, organizate la bisericile din municipiile Botoşani, Dorohoi şi în oraşele Darabani şi Săveni.
În week-end-ul care urmează, jandarmii vor patrula în sistem mixt poliţie-jandarmerie, în vederea prevenirii faptelor antisociale în mediul urban, precum şi în cooperare cu lucrători din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală.
Efective de jandarmi vor acţiona în zilele de 1 şi 2 mai, independent sau în cooperare cu lucrători de poliţie, pentru menţinerea ordinii publice în zonele de agrement şi intervenţia la apelurile de urgenţă 112 în sprijinul populaţiei.
De asemenea, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani şi ai Direcţiei Silvice Botoşani, vor executa misiuni de prevenire a incendiilor în zonele de agreement şi vor verifica respectarea legislaţiei privind protecţia mediului în aceste zone.
Sursa: comunicat presa