A ajuns la spital, după ce a fost bătut în plină stradă de doi tineri

Masina Jandarmerie si jandarmiDoi tineri s-au ales cu dosar penal după ce au snopit în bătaie un bărbat. O patrulă de jandarmi s-a deplasat, în urma unui apel telefonic, pe strada Eternităţii din oraşul Săveni, la intrarea în cimitir, unde un bărbat sesiza faptul că în timp ce mergea spre casă,  s-a întâlnit cu un grup de tineri care l-au lovit cu pumnii şi picioarele.

Jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă, identificând trei tineri în vârstă de 18, respectiv 19 de ani, din oraşul Săveni, fără antecedente penale, care l-au agresat pe bărbat.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că cei trei tineri, pe fondul unui conflict mai vechi avut cu persoana agresată, au lovit-o cu pumnii şi picioarele în zona capului şi în spate, cauzându-i leziuni ce au necesitat transportarea acesteia la Spitalul Orăşenesc Săveni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.

Jandarmii le-au întocmit celor trei tineri actele de constatare, fiind suspecţi de săvârşirea infracţiunii de ,,loviri sau alte violenţe“ , iar dosarul a fost înaintat pentru soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *