Organizaţia PNL Botoşani a luat act cu satisfacţie de noile promisiuni ale colegilor de alianţă social-democraţi privind începerea lucrărilor la Drumul Naţional Botoşani-Suceava în acest an. Ne exprimăm speranţa că angajamentele în acest sens exprimate public de preşedintele PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc, vor fi duse, măcar de această dată, la îndeplinire.
Le mulţumim pe această cale colegilor noştri de alianţă pentru promptitudinea cu care au răspuns amplei campanii publice iniţiate de PNL pentru reabilitarea drumurilor naţionale care leagă Botoşanii de restul ţării. Regretăm că a fost nevoie de această formă de presiune publică din partea demnitarilor liberali pentru ca responsabilii social-democraţi să facă, în sfârşit, eforturile necesare pentru iniţierea lucrărilor la DN Botoşani-Suceava.
Totodată, ne exprimăm public hotărârea de a continua campania iniţiată pentru modernizarea drumurilor botoşănene, până la începerea efectivă a lucrărilor. Astfel, liberalii botoşăneni vor organiza manifestări publice în Botoşani şi Bucureşti alături de victimele accidentelor de pe „Drumul Morţii” Botoşani-Suceava, în cazul în care promisiunile colegilor de alianţă nu se vor materializa în cel mai scurt timp. Considerăm că astfel servim cel mai bine interesele electoratului USL, în faţa căruia ne-am angajat ferm în campaniile de anul trecut, să modernizăm drumurile naţionale care ne leagă de Suceava şi Târgu Frumos. De altfel, suntem convinşi că aliaţii noştri conservatori şi social-democraţi ni se vor alătura în această campanie, onorându-şi astfel angajamentele electorale.
Sursa: comunicat PNL Botoşani