Municipalitatea predă proprietarului acel apartament ce se dorea să devină muzeu pentru cetăţenii de onoare ai municipiului Botoşani. Apartamentul, situat pe strada Ştefan Luchian, a fost preluat de Primăria Botoşani în 2010, scopul fiind realizarea proiectului „Institutia Cetateanului de Onoare al municipiului Botosani. Apartamentul apartine lui Ion Rogojanu, cetatean de onoare al municipiului, si nu este locuit.
„Proiectul intenţiona realizarea unui spaţiu de prezentare a activităţii cetăţenilor de onoare. Ulterior însă, datorită constrângerilor bugetare şi a creşterii costurilor de reabilitare şi de operare, proiectul a fost abandonat. În aceste condiţii, executivul a decis să supună atenţiei propunerea de reziliere a protocolului de utilizare, iar apartamentul va fi predat proprietarului. Precizăm că nu au fost efectuate cheltuieli de amenajare, spaţiul fiind la această dată în forma în care a fost preluat„, se arată în raportul de specialitate al Primăriei.
In schimbul propunerii privind implementarea proiectului, cetateanul de onoare a cerut plata unor debite la furnizori in suma de 3482 lei. Spatiul urma să fie folosit pentru gazduirea oricarui cetatean de onoare a municipiului aflat in trecere prin oras, dar şi pentru depozitarea unor materiale documentar pentru informare despre orasul Botosani si despre cetatenii de onoare ai acestuia, respectiv fotografii, note biografice, carti, obiecte personale.