Două femei cu vârsta de până în 50 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au leşinat în timp ce asistau la slujba oficiată, marţi, la Biserica Sf. Gheorghe. Una dintre acestea stătea la rând pentru a se închina la moaştele Sf. Pantelimon când i s-a făcut rău. Un echipaj SMURD, aflat la faţa locului, i-a acordat primul ajutor, după care a fost solicitată şi o ambulanţă. Femeia, cunoscută cu afecţiuni cardiace, a fost transportată la spital.
La o oră după acest incident, unei alte femei i s-a făcut rău. Ea a fost ajutată de jandarmi să ajungă la echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale.
Deşi a fost chemată o ambulanţă, femeia a refuzat să meargă la spital.