Nouă trupe de teatru formate din liceeni din județul Botoșani, dar și din țară vor participa la Festivalul AmFiTeatru, care începe, miercuri, la Botoșani. Anul acesta, evenimentul este organizat de liceenii din Atelierul de Teatru, trupa Colegiului Mihai Eminescu, având ca supervizori pe scenograful Gelu Rîșcă și actrița Lenuș Moraru și Asociația Amfiteatru 2006.
„Una din direcțiunile teatrului a fost de a da poziția de organiztor și executant tinerilor. Noi am inițiat acest festival și supervizat și vin acum tinerii și-l organizează în condiții deosebite ceea ce mă face să cred că teatrul e pe mâini bune”, a declarat Traian Apetrei despre această nouă ediție.
Gelu Râșcă, scenograf la Teatrul Mihai Eminescu și unul dintre cei care îi ajută pe tineri în organizarea evenimentului, a spus că la preselecții s-au prezentat 24 de trupe, însă pentru concurs au fost selectate doar 9, dorindu-se un nivel ridicat al festivalului.
Din juriu vor face parte trei tineri actori din București, respectiv Alexandru Ivan, Alexandru Pavel și Adrian Nicolae plus doi reprezentanți locali.
În organizarea festivalului de anul acesta sunt implicați în jur de 70 de voluntari majoritata provenind din trupa de teatrului a Colegiului Mihai Eminescu. Festivalul AmFiTeatru începe miercuri și se va încheia sâmbătă.
MIERCURI 24 Aprilie – Sala Teatrului
19.00 Spectacol Atelierul de teatru – „Reţeta dragostei” de Sabina Balan (strângere de fonduri)
JOI 25 Aprilie – Sala Teatrului
14.00 Deschiderea festivalului
14.30 „Drama Club” Botoșani / „La Lilieci” după Marin Sorescu
16.00 „Alter” Botoșani / „Bună seara, domnule Eminescu” – scenariu de Silvia Răileanu
17.30 „Catharsis” Botoșani / „Harap-Alb” după Ion Creangă
20.00 Maestrul, Meșterul și Mihăiță – Spectacol Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani
VINERI 26 Aprilie – Sala Teatrului
14.30 „Antract” Săveni / „Prada” de Vladimir Helmis
16.00 „Noi” Constanța / „Trei Jobene” de Miguel Mihura
17.30 „As” București / „Never Let Me Go” după Kazuo Ishiguro
20.00 Spectacol Atelierul de teatru (în afara concursului)
SÂMBĂTĂ 27 Aprilie – Ipotești
11.00 „Alexandru Giugaru” Huși / „Huși – oraș pe graniță” după Slawomir Mrozek
14.30 „Amprente” Brașov / „Nu sunt turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu
16.00 „Brainstorming” București / „Cină cu prieteni” de Donald Marguiles
19.00 Spectacol Divertisment
19.30 FESTIVITATE DE PREMIERE