Ca în fiecare început de primăvară, iubitorii naturii au participat la campania de plantare de pomi desfăşurată pe dealul Polonic din Dorohoi.
Organizată de Primăria Municipiului Dorohoi, prin Direcţia edilitare, Serviciul Spaţii verzi şi Compartimentul Mediu, acţiunea desfăşurată sub formă de voluntariat, s-a bucurat de un succes deosebit, un număr de 580 de voluntari răspunzând invitaţiei făcute de municipalitate. S-a remarcat din nou prezenţa într-un număr mare a tinerilor dorohoieni dornici să-şi aducă contribuţia la păstrarea unui mediu curat.
Rezultatul acţiunii din data de 20 aprilie s-a materializat în plantarea a 12.000 de puieţi de salcâm, tei, stejar, plop, paltin. Arborii au fost puşi la dispoziţie gratuit de către Direcţia Silvică Botoşani, instituţie care a asigurat şi îndrumarea voluntarilor pe parcursul campaniei.
Primarul municipiului Dorohoi mulţumeşte pe această cale participanţilor la această campanie, tuturor celor care şi-au adus contribuţia la organizarea şi desfăşurarea aceastei acţiuni.
Sursa: comunicat presa