Baumix renovează Grădiniţa 19 din Botoşani

gradinita 19Baumix,  producător 100% românesc de materiale de construcții, va renova, cu sprijinul voluntarilor din comunitatea locală, opt instituții publice din Bacău, Botoșani, Focșani, Iași, Piatra Neamț, Roman, Suceava și Vaslui în cadrul campaniei „De ajutor pentru tine și ai tăi!”

Clădirile sunt:

Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale, Bacău

Grădinița nr. 19, Botoșani

Școala Dr. Ing. Bosgan, Focșani

Școala Bîrnova, Iași

Școala Cîndești, Piatra Neamț

Grădinița din Trifești, Roman

Centrul Școalar de Educație Incluzivă, Suceava

Spitalul Județean, secția TBC, Vaslui

 

“Compania Baumix a pornit din dorinţa de a ajuta familiile să aibă o viaţă mai frumoasă, mai fericită. În 2013, Baumix trece într-o nouă etapă: ajutăm familiile, pentru ca împreună să dăm înapoi comunităţilor în care trăim. Fiecare dintre noi, așa cum ne preocupăm de locuința proprie, trebuie să fim responsabili și pentru mediul în care trăiesc ceilalți membri ai societăţii. Prin această inițiativă, dorim să demonstrăm cât de puternică este puterea exemplului pozitiv în  dezvoltarea unor comunități armonioase.”, declară Claudia Russu, Director Marketing Baumix.

Instituțiile din  Bacău, Botoșani, Focșani, Iași, Piatra Neamț, Roman, Suceava și Vaslui fac parte dintre cele 27 de spaţii selectate la nivel național pentru participarea în campanie, ele urmând să beneficieze de renovare din partea Baumix, atât prin intermediul furnizării materialelor de construcții necesare, cât și al cooptării de voluntari care să realizeze aceaste lucrări.

Campania „De ajutor pentru tine și ai tăi!” își propune să încurajeze comunitățile locale să se implice direct în renovarea unor instituții de învățământ, centre de plasament, cantine și spitale cu probleme, din toate zonele țării.  Astfel, în perioada 17 aprilie – 17 iunie 2013, în cadrul magazinelor Dedeman, cumpărătorii produsului PRIMUS Macrogranular vor beneficia de o reducere de 4 lei, din care 1 leu va merge într-un fond de donații destinat renovării celor 27 de clădiri selectate. Campania include o importantă componentă de voluntariat, întrucât orice consumator se poate înscrie  pentru a participa activ la renovarea oricărei clădiri alese.

Renovarea va începe după momentul încheierii campaniei (17 iunie 2013) și vizează în această primă etapă modernizarea anumitor zone ale clădirilor, ulterior, în funcție de implicarea comunității, lucrările urmând să se extindă.

În cadrul renovării vor fi utilizate produse Baumix din gama PRIMUS și din gama profesionistă PRIMUS OPTIMUS. Renovarea va pune accent atât pe funcționalitate, cât și pe design și, mai ales, pe asigurarea sănătății, prin utilizarea unor produse care permit pereților să respire și împiedică formarea bacteriilor și a igrasiei.

Sursa: comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *