Posturile de director de la Centrul de Creaţie Populară, respectiv Orchestra Rapsozii Botoşanilor, vor fi scoase la concurs, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Acesta a declarat că directorii celor două instituţii urmează să se pensioneze, iar contractele de management se încheie în luna iunie.
„Vom scoate la concurs cele două posturi”, a spus Ţurcanu.
Orchestra Rapsozii Botoşanilor este condusă de Ioan Cobâlă, în timp ce la cârma Centrului de Creaţie se află Ion Ilie.