Referitor la intenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, de a organiza, împreună cu colegii săi parlamentari de la PNL, un protest la Bucureşti pentru a forţa Guvernul să reabiliteze drumurile ce leagă judeţul cu ţara, deputatul Cristian Roman de la Forţa Civică face următoarea declaraţie:
„Văd că la doar o săptămână după ce l-am acuzat pe preşedintele Consiliului Judeţean că nu-şi ţine promisiunile, acesta şi-a însuşit critica şi a căpătat curajul de a acţiona mai bărbăteşte. Asta dacă nu cumva are o manifestare de ipocrizie. De obicei opoziţia protestează împotriva puterii. Acum ar fi prima data când puterea protestează împotriva ei înseşi. Noi nu le putem ura decât mult succes. Bravo! Chiar îi susţinem. Le sugerăm şi câteva lozinci când merg la Bucureşti. Să strige „Jos Guvernul!”, „Jos USL!”.”
Reamintim că, la plecarea de la Palatul Victoria a Guvernului Ungureanu, în bugetul de stat pe 2012 erau prevăzuţi 53 de milioane de lei (1/3 din necesar) pentru începerea investiţiei privind modernizarea drumului Botoşani-Suceava. De asemeni, erau alocate şi sumele necesare pentru refacerea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea drumului Botoşani-Târgu Frumos. Guvernul Ponta a retras însă, la rectificare, respectivele fonduri şi le-a redistribuit pentru alte cheltuieli, specifice unui an electoral.
Sursa: comunicat presa
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Ma tem ca mata domnu’ Cristi vorbesti despre ipocrizie ,asa ca despre o marca de ciocolata pe care o preferi!… Spui ,,jos USL-ul’ ‘ doar ,doar ,reusesti sa urci si matale in barca asta, ca acum e drpt ,esti tare jos de nu te vezi din prapastie! Daca vrei sa schimbi barca, asa cum se cam aude, urca nu-i chema in jos pe astia.