Vineri, 19 aprilie, de la ora 19.00, la Cinema Unirea din Botoşani, foarte apreciata actriţă
Stela Popescu îşi va încânta fanii cu un rol principal în comedia „Mamaia”. După aproape 20 de ani de când apărea pe marile ecrane în comedia românească „A doua cădere a Constantinopolului”, în regia lui Mircea Mureşan, unde îi avea parteneri pe actorii Alexandru Arşinel, Jean Constantin şi Dem Rădulescu, legendara actriţă Stela Popescu ne va demonstra, a câta oară!, că îi este accesibil orice rol.
Chiar şi al unei pensionare, Matilda, în stare să ţină piept afaceristului imobiliar care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuieşte. Un film în regia lui Jesus del Cerro, având o distribuţie de excepţie – alături de Stela Popescu, veţi întâlni alţi trei actori consacraţi, Valentin Teodosiu, Adrian Văncică şi Ion Dichiseanu. Vor aduce un plus de vitalitate câţiva tineri actori – Mădălina Anea, Paul Diaconescu, Cosmin Natanţicu şi
Cătălin Neamţu.
Spăimosul afacerist, Tănase (interpretat de Valentin Teodosiu), va recurge, împreună cu cei doi fii ai săi, la cele mai josnice metode de evacuare a doamnei Matilda. Numai că foarte abila şi energica pensionară, hotărâtă să-şi apere proprietatea, cu orice preţ, le va da acestora multă bătaie de cap. De partea ei se vor afla o tânără adorabilă, plină de surprize, Ana (interpretată de Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi, dar şi multe momente favorabile.
Producătorul peliculei, Alma Bacula, împreună cu Jesus del Cerro, dar şi cu directorul de imagine Viorel Sergovici şi scenaristul Collin J. Blair deţin toate secretele pentru realizarea unui film incitant, cu un subiect de o crudă realitate. De precizat că scenariul este construit
după o idee de Bogdan Mirică.
VINERI 19 APRILIE -ORELE 19 = PREMIERA FILMULUI = MAMAIA
Regia: Jesús del Cerro
Cu: Stela Popescu, Valentin Teodosiu, Mădălina Anea
Gen film: comedie
Premiera in Romania 19.04.2013
Scenariul lui Collin Blair, după o idee a lui Bogdan Mirică, spune povestea bătrânei Matilda (Stela Popescu), nevoită să țină piept unui afacerist feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe mansarda ei. Tănase (Valentin Teodosiu), un individ fără scurpule și constiință, și-a construit întreaga avere înșelând persoanele în vârstă și luându-le apoi casele. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase recurge la cele mai josnice
metode de evacuare, totuși simpatica doamnă nu numai că e foarte hotărâtă, dar e și foarte creativă în felul în care își apără proprietatea. De partea ei se afla o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni, mulți colegi și o doză foarte mare de noroc