Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani desfăşoară, miercuri dimineaţă, 13 percheziţii în oraşul Săveni şi zona comunelor limitrofe, precum şi în municipiul Botoşani.
Acţiunea poliţiştilor are drept scop probarea activităţii infracţionale a şapte persoane constituite într-o grupare, persoanele fiind suspectate că în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013 au săvârşit mai multe furturi din societăţi comerciale, prejudiciul total cauzat părţilor vătămate ridicându-se la peste 30.000 lei.
Activităţile specifice, desfăşurate în această cauză de către poliţişti, au stabilit că gruparea infracţională era coordonată de două persoane aflate în stare de deţinere în Penitenciarul Botoşani.
Pentru documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au beneficiat de sprijinul tehnic şi operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
3 thoughts on “Descinderi ale mascaţilor la locuinţele hoţilor din firme”