Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul Rutier Botoşani, au desfăşurat, marţi, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Cu această ocazie au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani. În urma verificărilor s-a constatat faptul că, persoanele în cauză nu au respectat regimul specific permisului de mic trafic de frontieră.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 600 lei şi avertisment verbal.
Potrivit Acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, zona de frontieră cuprinde teritoriul statelor părţilor contractante, care nu depăşeşte 30 de km de la frontiera de stat şi se află de o parte şi de alta a frontierei de stat dintre România şi R Moldova. Unităţile administrativ-teritoriale care sunt situate parţial în zona de 30 km şi parţial în zona cuprinsă între 30 şi 50 de km de la frontiera comună sunt considerateca aparţinând zonei de frontiera.