
Fostul lider UNPR din Botoşani, Ioan Domonco, nu s-a mai prezentat la concursul pentru ocuparea funcţiei de director la Direcţia pentru Cultură Botoşani, care a avut loc, vineri, la Bucureşti. Singurul candidat rămas astfel în cursă a fost Dănuţ Huţu, care a primit, în urma testării de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, 90 de puncte şi a devenit, astfel director al instituţiei pe care o conducea interimar.