Preşedintele Elsaco Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă prilejuită de lansarea noului brand al companiei, că societatea pe care o conduce va implementa primul parc eolian din Botoşani.
„În energie eoliană avem nişte proiecte destul de interesante. Eu am şi spus, de altfel, că vom fi primul constructor de parc eolian din judeţul Botoşani. Şi îmi menţin promisiunea asta”, a afirmat Iftime.
El susţine că există probleme de natură legislative, care îi blochează proiectul.
„Ca şi noi, sunt foarte mulţi oameni încurcaţi, care au investit, au cheltuit foarte mulţi bani şi care sunt blocaţi, astăzi, de o incoerenţă legislativă”, a adăugat Iftime.
Preşedintele Elsaco susţine că valoarea investiţiei pe care o va avea împreună cun partener francez se ridică la peste 50 de milioane de euro. Ulterior, o parte din proiect va fi vândută.
Am pamant linga retea de 110 kw pentru instalarea unei instalatii eoliene , ma cunoaste Ovidiu Jitaru daca e interesat . Am pamant pe slea langa Tataraseni. Ovidiu Jitaru e din Mileanca. Va stau la dispozitie cu orcce oferta , fara tembeli (gen dobrin , dumitrel, azamfiri , etc) .
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Un tembel mai mare ca tine nu exista! :))
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
pt ala de mai sus: tembel mai mare ca tine nu exista! :))