Şase familii şi persoane singure din judeţul Botoşani au primit ajutoare de urgenţă. Guvernul poate dispune acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Prin Hotararea de Guvern nr.112 din 20 martie s-au aprobat ajutoare de urgenţă unui număr de 6 familii şi persoane singure din judetul Botosani în sumă totală de 12.500 lei.Aceste ajutoare au fost aprobate pentru situaţii deosebite cauzate in principal de existenta unor probleme grave de sănătate ale membrilor acestora. Astfel persoanele adulte din aceste familii sau copiii acestora prezinta grave afectiuni de sanatate care necesită tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale costisitoare care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate, precum şi respectarea unui anumit regim de viata recomandat de medici. Patru dintre titularii ajutorului au solicitat ajutoare de urgenta pentru acoperirea unei parti din cheltuielile care se impun pentru interventii chirurgicale in tara sau strainatate , suma totala aprobata pentru acestia fiind de 9.000 lei . Pentru alte doua cazuri s-a aprobat suma de 3500 lei pentru acoperirea nevoilor de baza ale familiei si respectiv persoanei singure in cauza , datorita veniturilor nete lunare mici constituite din pensie de invaliditate, alocaţii familiale şi ajutoare sociale, membrii familiilor supravietuind în conditii de sărăcie. In aceste conditii familiile nu îsi pot achita datoriile de întretinere ale locuintei, iar riscul de excluziune socială creste , generind probleme sociale deosebite.
Aceste persoane au intrat luni, in posesia sumelor aprobate in prezenta unor reprezentanti ai Prefecturii Botosani si ai AJPIS Botosani. Mentionam ca ajutoare de urgenta nu au mai fost platite din anul 2008.