Un tânăr care avea permisul suspendat a fost prins în noaptea de duminică spre luni la volanul unui autoturism, în timp ce rula cu o viteză de 72 km/h.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani au oprit în trafic, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, un autovehicul a cărui viteză de deplasare măsura 72 km/h.
Conducătorul auto, Florin M de 22 ani, din localitatea Strahotin, comuna Dîngeni, avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat în perioada 25 martie.-23 mai 2013.
Şoferul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană căreia exercitarea dreptul de conducere i-a fost suspendată, urmând a se propune soluţie procedurală.