Nu mai puțin de 59 de angajatori botoșăneni au fost sancționați în cursul lunii martie, pentru încălcarea legislației muncii. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, au fost efectuate controale la un numar de 120 angajatori, cu un număr de 3775 salariaţi din care 2540 femei.
Au fost sanctionaţi 59 angajatori, au fost aplicate 72 sancţiuni contravenţionale din care 40 avertismente şi 32 amenzi, în valoare totală de 198.000 lei.
Au fost depistate 24 persoane ce lucrau fără forme legale la un număr de 11 angajatori, valoarea totală a sancţiunilor aplicate în acest sens, fiind de 160.000 lei.
Au mai fost aplicate sancţiuni în valoare de 38.000 lei pentru neîntocmirea documentelor de evidenţă a timpului de lucru, încalcarea prevederilor legale privind munca de noapte, nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind registrul general de evidenta al salariatilor.
De ce nu popularizati firmele?