Comisarii Gărzii Financiare au suspendat, în luna martie, activitatea la nu mai puţin de 12 agenţi economici pentru încălcarea legii. Potrivit reprezentanţilor Gărzii Financiare, la şapte agenţi economici s-a dispus suspendarea activităţii pentru nedotarea cu aparat de marcat electronic fiscal, în timp ce la alţi cinci agenţi a fost suspendată activitatea de comercializare a produselor accizabile pentru nerespectarea legii privind comercializarea de produse accizabile nemarcate sau marcate corespunzător.
De asemenea, în luna martie, comisarii Gărzii Financiare au verificat 115 societăţi comerciale şi a constatat abateri pentru care au dispus sancţionarea cu amenzi de peste 199.000 lei.