Municipalitatea lanseaza sesiunea de selectie a proiectelor cu finantare nerambursabila

Primaria Botosani
Primaria Botosani

Primăria Municipiului Botoşani aduce la cunoştinţă publică atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, în conformitate cu Programul anual pentru acordarea de finanţări  nerambursabile acordate de la bugetul local al municipiului Botoşani pentru anul 2013, în acord cu prevederile Legii nr. 350/2005  privind regimul finanţărilor nerambursabile.

În perioada 08 – 22 Aprilie 2013, Primăria Municipiului Botoşani lansează sesiunea de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Botosani pe anul 2013, în baza Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Pe plan local, acordarea de finanţări nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Botoşani este reglementată de HCL 57/2010 însoţită de ANEXĂ, HCL 263/2012, HCL 266/2012, privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al municipiului Botoşani pentru activităţi nonprofit de interes local în anul 2013, care pot fi consultate pe site-ul Primăriei municipiului Botosani, la adresa www.primariabt.ro, secţiunea “Finanţări nerambursabile” sau la biroul Serviciul Management Proiecte, situat în strada Poştei nr.2.

Finanţările se aplică solicitanţilor, persoane fizice sau persoane juridice, fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute conform legii, care depun propuneri de proiecte în conformitate cu domeniile şi obiectivele prevăzute în Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Botoşani.

Din bugetul local al municipiului Botosani vor fi finanţate proiecte de interes public în  următoarele domenii: cultural, educaţie civică, social, protecţia mediului, sportiv.

Cererile de finanţare, întocmite conform cererii de finanţare prevăzuta în HCL 57/2010 şi Anexa, se vor depune la Registratura Primăriei Municipiului Botosani, situată în strada Revolutiei, nr. 1.

Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Botosani este 22 Aprilie 2013, ora 16.30.

Informaţii suplimentare cu privire la procedura de selecţie a proiectelor pot fi obţinute la sediul Primăriei municipiului Botosani, Serviciul Managementul Proiectelor situat în Botoşani, strada Poştei, nr. 2, telefon 0372 316 760.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *