În cadrul săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun”, la Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi a avut loc, joi 4 aprilie, cea de-a doua ediție a Festivalului Concurs Județean de Teatru „Masca”.
Potrivit directorului grădiniței organizatoare, prof. Anișoara Doinița Dupu, formațiile participante s-au remarcat prin diversitatea repertoriului, acuratețea și nivelul calitativ al interpretării.
„Farmecul scenei și trăirea rolului au reprezentat reperele acestui festival-concurs. Contactul copiilor cu teatrul și scena, intrarea în rolul personajului îndrăgit, au fost pentru <micii actori> mijloace de exprimare originale. Scopul concursului a fost descoperirea de potențial artistic în rândul preșcolarilor, familiarizarea cu scena, promovarea teatrului în grădiniță, care cunoaște în ultima perioadă o percepție favorabilă în cadrul școlii. Inițiatorii acestui proiect sunt prof. Anișoara Doinița Dupu și prof. Viorica Neaună, iar din echipa de coordonare mai fac parte prof. Alina Daniela Ionel, prof. Anca Podoreanu, prof. Cristina Chițan. Prezența domnului primar, ing. Dorin Alexandrescu, la manifestare a fost de bun augur pentru participanți și numeroasa asistență.”, ne-a informat prof. Anișoara Doinița Dupu.
Juriul a fost format din:
– prof. Paula Gavriluță – insp. învățământ preșcolar ISJ Botoșani – președintele juriului;
– Elena Păduraru – bibliotecar șef Biblioteca Municipală Dorohoi;
– Valuța Muraru – director Casa Municipală de Cultură Dorohoi;
– prof. Cristina Ignat – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi;
– prof. Irina Miron – director Clubul Elevilor și Copiilor Dorohoi;
– prof. Anișoara Doinița Dupu – director Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi;
– prof. Viorica Neaună – Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi;
– prof. Emanuela Țigănescu – reprezentant al părinților.
Au concurat 140 de preșcolari din 25 de grădinițe ale județului Botoșani.
Pentru organizarea evenimentului s-a implicat și Clubul Copiilor și Elevilor Dorohoi.
Ineditul acestui concurs l-a constituit și evoluția trupei de teatru ”Haris” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, sub îndrumarea prof. Cristina Ignat, preot Ionuț Crețu și preot Teodor Budacă, formație care a obținut recent „Marele premiu” la cea de a IV-a ediţie a Concursului Naţional „Creangă … la el acasă” (Tg. Neamț). Despre această trupă, care a evoluat în afara concursului, prof. Cristina Ignat ne-a precizat că include elevi ai Serminarului Teologic care îşi pregătesc cu maximă seriozitate rolurile, şi le asumă ca adevăraţi actori, îmbinând tradiţionalul cu modernul. „Scena reprezintă pentru ei viața. Talentul, dăruirea lor, aspirația pentru perfecționarea rolului, măiestria în folosirea cuvântului, sunt atribute ale acestei echipe de actori în devenire.”, a remarcat cadrul didactic.