Aproximativ 500 de elevi din şcolile botoşănene au vizitat, miercuri, sediul Inspectoratului Judetean de Jandarmi, de Ziua portilor deschise. Copiilor le-au fost prezentate misiunile, armamentul şi mijloacele de protecţie specifice din dotarea jandarmilor, precum şi un exerciţiu demonstrativ cu câinii de serviciu, foarte apreciat în special de elevii din clasele mici.
De asemenea, cu ocazia programului internaţional de orientare profesională pentru elevi ,,Job Shadow Day” – a 11- a ediţie în România, 17 elevi de la liceele Dimitrie Negreanu şi Gheorghe Asachi, au avut parte de o activitate concretă, învăţând mai multe despre activităţile , îndatoririle şi responsabilităţile jandarmilor, prin interacţiunea cu angajaţii Jandarmeriei.
Elevilor le-au fost prezentat un film privind misiunile şi activităţile Jandarmeriei, iar locotenentul Panaite Florentin, din cadrul Biroului Resurse Umane, le-a prezentat oferta de şcolarizare în instituţiile de învăţământ aparţinând Ministerului Afacerilor Interne – Arma Jandarmi.
Acest program îi ajută pe tineri să înţeleagă diverse opţiuni de carieră şi să găsească mai uşor un răspuns la întrebările: ,, Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?”, se precizeaza intr-un comunicat al IJJ.