Primăria Botoşani aşteaptă acceptul de la Agenţia de Dezvoltare Nord Est pentru proiectul privind reabilitarea termică a blocurilor. După aprobarea cererii de finanţare, se va trece la execuţie, urmând ca blocurile să fie vopsite în culorile pământului. Într-o primă etapă, vor fi izolate termic zece scări de bloc din zonele Săvenilor, Împărat Traian şi Tudor Vladimirescu.
“Proiectele pentru reabilitarea energetică a blocurilor trebuie să aibă două efecte: un efect este cel a reducerii consumului de energie termică cu minim 40%, asumat prin proiect, iar al doilea element este înfrumuseţarea oraşului. Propunerea arhitecţilor a fost să mergem pe nişte culori care sunt derivate culorii pământului, respective maro, bej, ocru, portocaliu şi un galben pai”, a precizat viceprimarul Viorel Iliuţă.
De asemenea, locatarii care doresc să-şi izoleze pe cont propriu locuinţa vor trebui să treacă mai întâi la Primărie pentru autorizaţie. Şi în acest caz, culoarea faţadei va fi stabilită tot de municipalitate.
Ce pacat! Nu o sa mai avem posibilitatea ca pe vremea fostilor, sa ne ornam fiecare exteriorul: la sufragerie facem balconul vernil, dormitorul, oranj, etc. etc. Mare libertate mai era….. fiecare facea cel ducea mintea.