Partenera de la Dansez pentru tine a dorohoianului George Boghian, cel care a câştigat marele premiu de 60 000 de euro, a mers în apartamentul acestuia pentru a-i face o vizită.
De altfel, vedeta l-a ajutat pe George să îşi caute apartamentul cu două camere căruia dorohoianul îi poate spune casă.
“O mai sunam pe Roxana şi-i spuneam dacă e bine că e acolo, dacă nu”, a declarat dorohoianul George Boghian în cadrul emisiunii Poveştiri Adevărate de la AcasăTV.
“Acum pot să zic da, mă duc acasă. Am fost la o petrecere şi eram aşa mulţumit că pot să zic că mă duc acasă. Când am primit cheile apartamentului nu-mi venea să cred. După ce au plecat toţi, am început să sar pe acolo de bucurie”, a mai spus George.
În tot acest timp, Roxana i-a fost alături. De altfel, George are un desen pe peretele din sufragerie, pictat de el, care seamănă cu vedeta.
“Cred că Roxana m-a influenţat foarte mult”, a declarat George pentru Poveştiri Adevărate.
Vedeta a mers în apartamentul lui şi a verificat dacă are tot ce îi trebuie, de la linguriţe şi cuţite, cafea, până la aspirator.
“Doamne, câte şepci are!”, a exclamat Roxana când a ajuns la dulapul tânărului.
Din banii rămaşi după cumpărarea apartamentului, George vrea să investească şi în pasiunea sa pentru dans.
“Vreau să merg zece zile în afară, la cursuri de dans. Să continui cu dansul…”, a spus George.
One thought on “Roxana Ionescu, în apartamentul dorohoianului George Boghian: Doamne, câte şepci are!”