Lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au participat, miercuri, la Colegiul A.T.Laurian, la o activitate în cadrul proiectului ,, Fii în siguranţă! Oraşul tău sigur!”.
Proiectul a fost iniţiat de către eleva Andreea Adăscăliţei, sub coordonarea Cristinei Lupu de la Centrul de Jurnalism Independent Bucureşti, în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Scopul proiectului este de a informa elevii asupra legilor referitoare la ordinea şi siguranţa publică, pe care trebuie să le respecte, dar care îi şi protejează în egală măsură, asupra drepturilor pe care le au, a comportamentului pe care trebuie să îl adopte în raport cu autorităţile şi asupra măsurilor pe care forţele de ordine le iau pentru îmbunătăţirea siguranţei cetăţenilor.
Elevii au fost informaţi de către jandarmi cu privire la ceea ce trebuie să facă atunci când nu se simt în siguranţă şi sfătuiţi să apeleze oricând la forţele de ordine, telefonic sau în mod direct. De asemenea, jandarmii le-au prezentat cazuri concrete şi le-au dat sfaturi pentru a evita să devină victimele unor persoane certate cu legea.
Cei aproximativ 60 de elevi din clasele a 9- a şi a 10- a au fost interesaţi de aspectele prezentate de jandarmi , având loc discuţii libere pe această temă.
Activităţile în cadrul acestui proiect vor continua, urmând a fi dezbătute şi alte aspecte de interes, cum ar fi traficul de persoane sau consumul de droguri şi substanţe etnobotanice.
Sursa: comunicat presa