Executivul Primăriei Botoşani propune continuarea managementului la cele trei instituţii de cultură din subordinea Consiliului Local de către actualii directori. Potrivit unui proiecti de hotărâre privind aprobarea rezultatelor evaluării directorilor de la Teatrul “Mihai Eminescu”, Teatrul Vasilache şi Filarmonica Botoşani, notele obţinute de aceştia, respective de Traian Apetrei, Florin Aioniţoaie şi Mihai Sârbu, le permite continuarea activităţii la cârmă instituţiei.
În urma evaluării activităţii pe anul trecut, Traian Apetrei a fost notat cu 10,00, Florin Aioniţoaiei, manager la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Vasilache” tot cu nota 10,00, în timp ce managerul Filarmonicii de Stat Botoşani, Mihai Sîrbu a obţinut nota 8,02 . El a contestat-o, iar în urma reevaluării a primit nota 8,03.
“Având în vedere notele obţinute la evaluarea anului 2012 de către managerii celor trei instituţii de cultură, conform prevederilor OUG nr. 189 / 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se propune continuarea managementului„, se precizează în proiectul de hotărâre.
Hotărârea va fi supusă spre aprobare consilierilor locali în şedinţa de joi, 28 martie.