Elevii botoşăneni au reuşit să acumuleze în luna februarie aproape 149.000 de absenţe, potrivit unei situaţii prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Cei mai chiulangii rămân, în continuare, elevii de liceu. Reprezentanţii IŞJ susţin că situaţia este mai bună, având în vedere că în luna februarie a anului trecut au fost înregistrate peste 156.000 de absenţe, însă, spun ei, acţiunile realizate de polițiștii botoşăneni pentru identificarea tinerilor ce absentează de la cursuri, precum și pentru prevenirea și combaterea violenței în școli vor continua.
„Este o mică îmbunătăţire. Asta nu înseamnă că suntem mulţumiţi, ci noi vom continua prin măsuri concrete la nivelul unităţilor de învăţământ, dar şi la nivelul claselor, ca să se îmbunătăţească prezenţa la ore, printr-o legătură foarte strânsă cu familia, prin comunicarea periodică a numărului de absenţe familiei şi prin monitorizarea elevilor care au absenţe mai multe”, a spus Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ.
Reprezentantul IŞJ a declarat că parteneriatul din IŞJ şi Poliţie va continua.