Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” gazduieşte, marţi, o întâlnire de prezentare a implementării unor proiecte derulate de unitatea de învăţământ, în parteneriat cu Organizaţia Senior Experten Service Bonn, din Germania. În cadrul acestei întâlniri, cei doi experţi implicaţi vor veni şi cu concluzii.
Proiectele se derulează în perioada 13-27 martie, experţii participanţi fiind Bruno Weissengrueber şi Hermann Grafe, din Austria, respectiv Germania.
„Aceşti domni au venit pentru a-şi pune la dispoziţie experienţa în domeniul educaţional. Ei s-au oferit să ajute prin experienţa lor în acest domeniu”, a precizat Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.