Întâlnire pe POSDRU amânată din cauza vremii

Prefectura BotosaniDin cauza stării drumurilor şi a condiţiilor meteo nefavorabile reprezentanţii Organismului Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est de la Piatra Neamţ au anunţat că nu vor putea sosi mâine la Botoşani. Din acest motiv întâlnirea programată a avea loc pe 27 martie, va fi decalată pentru data de miercuri 3 aprilie, la ora 11. Dezbaterea, la care sunt aşteptate autorităţi ale administraţiei publice locale din judeţul Botoşani, reprezentanţi ai A.J.O.F.M, ai organizaţiilor patronale, sindicale şi ONG a fost, astfel, amânată cu o săptămână.

Întâlnirea va fi organizată de Instituţia Prefectului în parteneriat cu organismul intermediar şi îşi propune să fie o acţiune de informare referitoare la Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Agenda include considerente privind implementarea proiectelor POSDRU şi cereri de propuneri de proiecte care vor fi lansate în anul 2013, aferent domeniilor majore de intervenţie 5.1, 5.2, 6.3. – „dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”, „promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”, respectiv „promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” .

Evenimentul este prins în planul propriu de acţiuni pentru promovarea accesării fondurilor europene în anul 2013 al Instituţiei Prefectului – Judeţul Botoşani.

Sursa: comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *