Un bărbat şi o femeie, cu grave afecţiuni medicale au fost salvaţi, în noaptea de sâmbătă să spre duminică, de medicii de pe ambulanţă, pompieri şi drumari după o misiune extrem de dificilă, care a durat aproape patru ore. Bărbatul de 52 ani, prezenta o plagă înjunghiată în abdomen, iar femeia, în vârstă de 74 ani, suferise un accident vascular cerebral. Medicii din Săveni au solicitat transferul la unitatea spitalicească din Botoşani aseară, deoarece exista riscul agravării stării generale a pacienţilor. Întrucât, la acea oră, pe drumul dintre Săveni şi Botoşani circulaţia era blocată, s-a ales o rută ocolitoare.
Astfel, o ambulanţă de transport victime multiple, venită în sprijinul de la ISU Mureş cu cinci pompieri, o ambulanţă tip C1 cu medic şi asistent aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulantă s-au deplasat în spatele unei Wolle, aparţinând Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, pe ruta Botoşani – Podeni – Vorniceni Săveni, au preluat cei doi pacienţi şi i-au transportat la Spitalul Judeţean Botoşani. Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa de transport victime multiple, iar femeie cu ambulanţa aparţinând SJA Botoşani.
Misiunea s-a desfăşurat în condiţii grele de trafic fiind realizată deschiderea circulaţiei rutiere pe ruta respectivă după ce viscolul, cu o viteză a vântului de peste 100km /h a creat adevărate baraje de zăpadă.
Pacienţii au beneficiat de asistenţă prespitalicească profesionistă, fiind preluaţi de personalul medical al Spitalului Judeţean Botoşani.