Directorul societăţii comerciale Serconf, Ana Manuela Zarug, care a revenit, în această săptămână, în Partidul Social Democrat (PSD), susţine că reînscrierea sa în partid este o „întoarecere acasă”. Ea a spus, în faţa delegaţilor la Adunarea Generală a organizaţiei municipale a PSD, că plecarea sa din partid, în februarie 2010, a fost o greşeală.
„Nu regret acel gest, dar regret extraordinar de mult că i-am dezamăgit pe cei care mi-au fost buni prieteni şi tovarăşi pe care i-am avut în viaţa mea. Eu regret şi o mulţime de alte lucruri pe care le-am făcut şi nu le-am făcut în viaţa mea şi mai regret un alt lucru, şi anume că, datorită unui orgoliu nemăsurat, am părăsit efectiv această echipă. Am plătit acel orgoliu cu vârf şi îndesat, pentru că am luat hotărâri care au fost împotriva crezului meu ca om politic şi au fost împotriva conştiinţei mele”, a declarat Zarug.
Fostul vicepreşedinte PSD recunoaşte că sunt mulţi membri social-democraţi care nu au iubit-o, însă spune că se bucură că a revenit în partid.
„Eu mă întorc cu gândul nu de a ocupa postul cuiva anume într-o anumită ierarhie. Mă întorc cu gândul şi cu speranţa că voi putea să lucrez într-o echipă şi tot ce am învăţat timp de 12 ani de la majoritatea dintre dumneavoastră de aici, din sală, să împărăşesc şi colegilor mei mai tineri”, a adăugat Zarug.
Curvasareala in toate regula. sa te iei de mana cu obuha si Adutza. Si ar trebui sa se dea cu capul de pereti fraierii din PDL care v-au primit, pe toti!
am vrut sa scriu ceva despre subiect insa mi=am dat seama ca nu se merita .Vai de mama noastra…
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Ca doamna Zarug umbla de la un partid la altul in functie de cum acesta se afla la putere, aceasta este problema ei. Dar ca obliga salariati sa semneze tabele pentru partidul in care se afla ea la un moment dat, nu este corect. A vazut ca PSD -ul pe val hop s-a mutat si ea, a intret PSD-ul in opozitie a plecat la PDL, acum iarasi la PSD. Se folosesc unii pe altii, unii pentru banii ei, altii pentru putere. De aceea o ducem foarte bine……..