Consilierul local al PSD, Mihai Tincu, cere liderului PDL Botosani, Catalin Flutur, sa-i retraga sprijinul politic lui Florin Ghiorghita din Consiliul Local, pe fondul anchetei penale declanşate în cazul său, ca urmare a unui consum fraudulos de apă la locuinţa acestuia. Tincu este de părere că acest scandal afectează imaginea şi autoritatea Consiliului Local si ca nu este normal ca aceasta situatie sa fie trecuta cu vederea, in timp ce consumatorii de rand sunt amenintati prin notificari de Nova Apaserv sa achite debitele. Consilierul local al PSD considera ca era normal ca liderul PDL Botosani sa ia atitudine in acest caz.
„Nu am primit un raspuns de la PDL vizavi de actiunea de autosesizare a Parchetului privind racordul ilegal la apa al domnului Florin Ghiorghita, in afara de faptul ca insemna niste bani, in timp ce populatia primeste notificari pentru tot felul de sume. Este o chestiune de moralitate. Domnul Ghiorghita are un dosar penal, sa ii retraga sprijinul politic„, a spus Tincu.
La randul sau, primarul Ovidiu Portariuc a precizat ca unui consilier PSD i s-ar retrage sprijinul politic daca ar fi cercetat penal.
„Si tacerea este un raspuns. Cei din PDL isi asuma acest lucru„, a spus Portariuc.