Municipiul Botoşani se implică din nou, anul acesta, pentru a cincea oară consecutiv, în campania de mediu “Earth Hour”.
În acest an, pe data de 23 martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Clădirea Primăriei Botoşani, precum şi a instituţiilor din subordinea instituţiei îşi vor stinge luminile făcând astfel loc unor manifestări care vor aduce bună-dispoziţie.
Pentru o implicare mai puternică, în comparaţie cu anii trecuţi, municipalitatea a lansat ONG-urilor botoşănene o provocare pe care au primit-o cu entuziasm. Astfel, botoşănenii sunt aşteptaţi pe data de 23 martie, în intervalul orar 20.30-21.30, la o serie de acţiuni menite să tragă un semnal de alarmă privind risipa consumului de energie electrică pe care îl facem zi de zi.
Acţiunile la care sunt invitaţi botoşănenii sunt:
- „Animaţie stradală Glow in the dark ” – Harlem Shake organizat de Asociaţia B-RIGHT Media Botoşani şi trupa Evolution Crew.
- 2. Asociaţia Culturală Amfiteatru-2006, în parteneriat cu Atelierul de Teatru al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Botoşani – Tema – Terra – planeta noastră, să-i dăruim o oră”.
- „Alături de prieteni” – moment muzical organizat de Asociaţia Vis de Artist .
- Editare şi distribuţie ziar dedicat campaniei Earth Hour, acţiune organizată de Centrul Europe Direct Botoşani.
- „O oră fără calculator! „ acţiune desfăşurată de Asociaţia Culturală Adrian Enache – Editare Ziar Buzz cu ocazia marcării Earth Hour 2013.
- „ Împreună cu părinţii protejam mediul „ organizat de Asociaţia Şcoala şi Familia.
- Asociatia Ne Trebuie Speranţă– Acţiuni desfăşurate de copiii cu Sindrom Down şi alte afecţiuni psihice cu ocazia marcării Earth Hour şi încurajarea populaţiei la acţiunile de mediu .
- Liceele: – Dimitrie Negreanu şi – Grigore Antipa – FlashMob cu ocazia Earth Hour.
- Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani – Acţiuni stradale cu ocazia Earth Hour 2013.
10. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă OPTIM în parteneriat cu Liceul Dimitrie Negreanu – Acţiuni desfăşurate cu ocazia Earth Hour 2013.
11. Asociaţia Cheia Sol – Program artistic desfăşurat cu ocazia Earth Hour 2013.
12. Asociaţia pentru copii “Il Girotondo” – acţiuni specifice de stingere a luminilor în intervalul amintit din ziua de 23 martie, plus alte acţiuni menite să tragă un semnal de alarmă vizavi de problemele cu care se confruntă mediul înconjurător.
Sursa: comunicat presa
One thought on “Campania „Earth Hour” la Botoşani”