Sindicatul Învăţământului Preuniversitar nu a primit nicio sesizare scrisă din partea vreunui cadru didactic cu privire la existenţa unor posturi care nu au fost scoase la concurs. Iuliana Nacu, liderul SIP Botoşani, a declarat că nici măcar vreo sesizare verbală cu privire la acest aspect nu a avut.
„Posturile ascunse nu le poate şti nimeni. Ele nu se pot şti până nu se fac clase. Dacă acum se scot posturi mai multe decât trebuie, iar în toamnă nu se fac clase, oamenii respectivi rămân tot pe dinafară şi apare aceeaşi problemă în toamnă. Marea majoritate a şcolilor şi-au luat o rezervă„, a spus Iuliana Nacu.
Potrivit liderului SIP, până la această dată s-au derulat câteva etape din calendarul mobilităţii personalului didactic, şi anume completări de normă şi soluţionările restrângerilor de activitate la nivel de unitate şcolară, urmând să se deruleze etapa de restrângeri la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru cei care nu şi-au rezolvat problemele la nivel de unitate şcolară.
După etapă de restrângere va avea loc pretransferul consimţit în unităţile de învăţământ, pretransfer care înseamnă inclusiv trecerea de pe o specializare pe alta pentru cadrele didactice care au două specializări.