Circa 15 la sută din cei care s-au născut in luna iulie au beneficiat pină acum de programul naţional de evaluare a stării de sănătate. Procentul nu este insă relevant pentru responsabilii sistemului sanitar botoşănean intrucit de acest program initiat de Ministerul Sănătăţii beneficiază atit cei asiguraţi cit şi cei neasiguraţi. "Cifra nu este relevantă pentru că noi deţinem in baza de date doar cifra asigraţilor şi de acest program beneficiază şi cei neasigraţi. Dar din cite am observat pină acum programul merge bine", a declarat Carmen Nicolau, director in cadrul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Botoşani. O evaluare corectă a celor care s-au prezentat in luna iulie pentru programul dematat de Ministerul Sănătăţii va fi făcută abia la mijlocul lunii viitoare. Carmen Nicolau, care răspunde in cadrul CJAS Botoşani de acest program, a declarat că cei care nu se prezintă din anumite motive la medic pentru evaluarea stării de sănătate in luna in care s-au născut, o pot face şi la finalul programului, timp de trei luni. Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate se va derula pe parcursul unui an de zile. La nivelul judetului sunt asigurate 330.000 de persoane din totalul celor 460.000.

Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Accident pe DN2! Două cisterne s-au ciocnit, iar o persoană a ajuns la spital24 februarie 2025...
- Tragedie! Un preot a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-un râu23 februarie 2025...
simion tehnoconstruct
- „Ia uite ce facem noi la băiat” O mamă şi-a băgat bebeluşul într-o cadă plină cu zăpadă, pentru un clip pe TikTok23 februarie 2025...
- FOTO Tragedie! Un copil de 14 ani a murit într-un grav accident22 februarie 2025...
apetrans
- FOTO Ambulanță implicată într-un accident. Se deplasa către un caz medical21 februarie 2025...
- Surpriză de Valentine’s Day! O femeie a găsit un străin dormind în locuința sa17 februarie 2025...
Bsc
Urban Serv
- Halal mamă! O tânăra în vârstă de 25 de ani şi-a ucis în bătaie bebeluşul de opt luni16 februarie 2025...
- Un bărbat și-a pus capăt zilelor într-o cameră de hotel, de Ziua Îndrăgostiților15 februarie 2025...
Cele mai citite Stiri
- Vaccinarea oilor împotriva pestei rumegătoarelor mici împarte fermierii botoșăneni în două tabere. „Vaccinarea împotriva PRM nu este o soluție. Nu vom mai putea exporta”24 februarie 2025...
- Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Prognoza anunțată astăzi de meteorologi24 februarie 2025...
- Înșelătorii romantice, în „luna iubirii”. DNSC arată cum pot rămâne fără bani în conturi îndrăgostiții de pe platformele de dating24 februarie 2025...
- Bărbat din Botoșani prins cu un transport ilegal de lemne24 februarie 2025...
- Botoșăneni puși să restituie statului ajutoarele sociale primite. Aveau venituri și mașini24 februarie 2025...
- FOTO Ghilolimpiada de iarnă, cu concurenți din mai multe județe, la Colegiul Național ”A.T.Laurian” Botoșani24 februarie 2025...
ddd
- Teodor Ferariu, repus în funcția de director la Direcția de Sănătate Publică Botoșani24 februarie 2025...
- FOTO Razii de amploare, astăzi, la Botoșani. Controale cu polițiștii și jandarmii în Centrul Istoric și în Parcul Tineretului24 februarie 2025...
Anunturi
- Tribunalul Botoșani anunță organizarea tragerii la sorți a celor trei judecători care vor face parte din BEJ pentru alegerile prezidențiale21 februarie 2025
- Comunicat de presă Digitalizarea afacerii Roservice SRL Botoșani (finalizare proiect)21 februarie 2025
Modern Calor
- Anunț de angajare! Se caută ingineri industrie alimentară pentru o cunoscută firmă din Botoșani14 februarie 2025
- Anunț de angajare! O cunoscută societate din Botoșani caută personal igienizare13 februarie 2025
- GAL “Valea Bașeului de Sus” lansează sesiunea nr. 7 de depunere proiecte pentru Măsura 1/6B12 februarie 2025
- GAL Codrii de Arama anunţă lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M2.A.1/2A11 februarie 2025
- Primăria Corlăteni anunță depunerea solicitării de emitere acordului de mediu pentru proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”28 ianuarie 2025
- Anunţ de angajare! Societatea Teco Cris Projekt angajează funcţionar administrativ22 ianuarie 2025