Jurnaliştii din generaţia veche au fost premiaţi, sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Judeţeană a Jurnaliştilor Profesionişti Botoşani, desfăşurat la Hotel Rapsodia. Foştii ziarişti de la fostele publicaţii „Clopotul” şi „Scânteia”, care au apărut pe piaţă înainte de 89, dar şi fosta Gazeta de Botoşani, apărută imediat după 90, au primit diplome de excelenţă pentru întreaga activitate jurnalistică.
Elena Condrei, Lucia Olaru Nenati, Traian Apetrei, Radu Căjvăneanu, Eugen Hruşcă, Dumitru Ivan, Mircea Oprea, Valerian Ţopa şi Nicolae Zamfirescu au primit, de asemenea, un aranjament floral şi alte cadouri din partea jurnaliştilor tineri, membri ai AJJP.
Practic, AJJP a creat un „Dialog între generaţiile de jurnalişti”, care a generat o dezbatere despre trecutul, prezentul şi viitorul presei.
„Indiferent de epoca în care am fost sau suntem jurnalişti, eu cred că toţi cei din sală au spirit critic. Eu folosesc orice prilej pentru a-i face, în special pe colegii mei de la Monitorul, să înţeleagă că mai are cineva nevoie de ei. Mă interesează viitorul presei„, a declarat redactorul şef de la Monitorul, Cătălin Moraru.
Foştii şi actualii jurnalişti de Botoşani au participat, ulterior, la o recepţie organizată de AJJP, al cărei preşedinte este corespondentul AGERPRES, Cristian Lupascu.
Bravos Cătăline!Comuniştii de ieri şi-au lăsat barbă şi s-au deghizat în democraţi!