Autorităţile sanitare sunt în alertă după ce doi bărbaţi au intrat în contact cu două vulpi turbate. Cazul a fost semnalat în localitatea Hudeşti, ambii bărbaţi fiind vaccinaţi antirabic. Vulpile şi animalele cu care au intrat în contact au fost omorâte.
Primul caz de rabie a fost confirmat la o vulpe moartă găsită de un bătrân din localitate. El a intrat în contact cu animalul sălbatic, la fel şi un animal din curtea sa care a fost sacrificat. La doar câteva zile, un alt bărbat, de 51 de ani, din aceeaşi localitate a fost muşcat de mâna dreaptă tot de o vulpe, bolnavă de rabie.
Ambii bărbaţi au fost internaţi în spital şi sunt în afara oricărui pericol.
„Persoana a fost vaccinată şi în prezent este sub supraveghere, însă evoluţia este una bună”, a declarat Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog şef al judeţului Botoşani.
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani au luat deja toate măsurile care se impun în astfel de cazuri.